0332 433 000

Congestia nazală și rinoreea

Congestia nazală și rinoreea

Congestia nazală și rinoreea sunt probleme extrem de frecvent întâlnite care apar, de obicei, împreună, dar ocazional pot apărea și separat.

Etiologie

Cele mai frecvente cauze sunt:

  • Infecții virale;
  • Reacții alergice.

Aerul uscat poate provoca apariția congestiei. Sinuzita acută este mai puțin frecventă, iar un corp străin intranazal este neobișnuit ( și apare predominant la copii).

Pacienții care folosesc decongestive topice > 1 zi prezintă deseori congestie nazală semnificativă de rebound atunci când efectele medicamentului dispar, determinând pacientul să le folosească în continuare, intrând într-un cerc vicios de congestie care se agravează, persistentă.
Această situație (rinita medicamentoasă) poate persista un timp și poate fi interpretată greșit ca o continuare a problemei originale decât ca o consecință a tratamentului.

Evaluare

Istoricul bolii trebuie să determine natura secreției (de exemplu: apoasă, mucoidă, purulentă, hemoragică) și dacă aceasta este cronică sau recurentă.

Cauze de congestie nazală și rinoree

  • Sinuzita acută- secreție mucopurulentă, adeseori unilaterală; mucoasa roșie; uneori gust metalic sau neplăcut, durere facială focală sau cefalee, eritem sau sensibilitate a zonelor de deasupra sinusurilor maxilare sau frontale.
  • Alergii- secreție apoasă; strănut; lăcrimare și prurit ocular, mucoasă nazală palidă, moale.
  • Abuz de decongestive- congestie de rebound, mucoasa palidă, edemațiată
  • Corp strain intranazal- secreție unilaterală urât mirositoare
  • Rinita vasomotorie- secreție apoasă recidivantă, mucoasă roșie, edemațiata, nu se identifică factori declanșatori
  • Infecție virală a căilor respiratorii superioare- secreție apoasă până la mucoidă, însoțită de faringită, stare generală modificată, mucoasă nazală eritematoasă

Semne de graviditate:

Secreție unilaterală, în special dacă este purulentă sau sangvinolentă.
Durere facială, sensibilitate sau ambele.