0332 433 000

Durerea de dinți

Durerea de dinți

Durerea de dinți sau în jurul lor este o problemă comună, în special la persoanele cu o igienă orală precară. Durerea poate fi constantă, care apare după stimulare (de exemplu, cald, rece, alimente dulci, masticație, periaj dentar) sau ambele.

Cele mai frecvente cauze ale durerii de dinți sunt:

  • Cariile dentare
  • Pulpita
  • Traumatismul
  • Erupția molarului de minte (produce pericoronita)

Cariile produc durere atunci când leziunile se extind de la smalț la dentină. De obicei, durerea apare după stimularea produsă la rece, cald, alimente sau băuturi dulci sau la periajul dinților; acești stimuli determină fluidul să se deplaseze prin tubulii dentinari la pulpă. Atât timp cât disconfortul nu persistă după îndepărtarea stimulului, probabil că pulpa este suficient de sănătoasă să fie menținută. Acest lucru este legat de o sensibilitate dentinală normală, pulpalgie reversibilă sau pulpită reversibilă.

Alte cauze ale durerii dentare:

Abces apical: Manifestările sugestive sunt similare periodontitei apicale, dar mai severe. Uneori apare un edem fluctuant vizibil al mucoasei de deasupra rădăcinei afectate, edem dureros al buzei sau obrazului adiacent, sau ambele.
Periodontita apicală: Durerere la masticație sau la mușcat; în mod normal, pacientul poate arăta cu precizie dintele afectat. Dintele dureros la percuție (cu un apăsător de limbă sau o sondă medicală).
Caria dentară: Durere după stimulare (căldură, rece, alimente sau băuturi dulci, periaj dentar). Durerea este localizată la un singur dinte, de obicei, dispare când stimulul este îndepărtat. De obicei, există o leziune carioasă vizibilă sau suprafața rădăcinii expusă prin retragerea gingiei.
Fractura incompletă a coroanei unui dinte vital: Durere ascuțită și sensibilitate crescută la rece
Pulpita ireversibilă: Durere fără stimulare, durere care se oprește după stimulare, sau ambele. De obicei este dificil de identificat dintele implicat.
Pulpita reversibilă: Similară cariilor, dar dintele afectat este dificil de identificat.
Sinuzita: Mai mulți dinți posteriori maxilari ( de exemplu, molari, premolari) sensibili la masticație și percuție. Modificările de postură produc durere, în special aplecarea capului ( de exemplu când pacientul vrea să-și lege șireturile).