0332 433 000

Implantul dentar

Implantul dentar

În zilele noastre, tratamentul cu implanturi dentare a ajuns, în multe cazuri, tratamentul de elecție pentru restaurarea dinților pierduți.

Prin tratamentul cu implanturi dentare poate fi evitată prepararea dinților adiacenţi sănătoşi zonei afectate de lipsa dinţilor, iar un avantaj suplimentar al restaurării prin implanturi este păstrarea osului alveolar, care altfel, prin alte tratamente restaurative (cum ar fi lucrările dentare clasice) s-ar resorbi, ducând adesea la complicaţii.

Cum putem defini implantul dentar?

În linii mari, am putea spune că implatul dentar este o piesă din titan, cel mai adesea sub forma unui şurub, care serveşte ca înlocuitor pentru rădăcina unui dinte natural lipsă.

Plasarea implantului se face după ce locul extracţiei s-a vindecat sau imediat după extracţie, printr-o intervenţie chirurgicală nu foarte complicată, comparând-o ca agresivitate cu o extracţie. După un timp, necesar integrării în os, implantului i se ataşează o altă piesă metalică numită bont protetic, deasupra căreia medicul poate plasa coroana, puntea sau proteza ce va înlocui dintele sau dinţii lipsă.

Cui se adresează implantul dentar?

În general, orice persoană căreia îi lipsesc unul sau mai mulţi dinţi poate beneficia de tratament cu implanturi dentare. Persoanele care și-au pierdut toți dinții, pot deasemenea beneficia de implanturi, evitându-se astfel proteza mobilă.

Principalele limite sunt date de cantitatea şi calitatea osului receptor, poziţia sinusului maxilar sau nervului alveolar-inferior, cauze legate de starea generală a organismului (pacientul este încă în creştere sau suferă de afecţiuni generale cum ar fi diabetul zaharat, anumite afecţiuni ale sângelui, etc.).

De aceea, înaintea de plasarea implanturilor dentare se vor face un set de radiografii speciale şi analize de sânge.

Specialiştii vor determina dacă sunteţi sau nu un candidat pentru implanturi dentare, după o evaluare atentă a tuturor testelor şi istoricului dumneavoastră dentar.

Este important de ştiut că nu există durere la inserarea unui implant, iar această operaţie, comparabilă cu cea a extracţiei dentare, se va face cu anestezie locală la care se poate sau nu asocia o anestezie intravenoasă supravegheată de un medic anestezist. Datorită evoluţiei echipamentelor şi medicaţiei, precum şi a pregătirii echipei de anestezişti, pacienţii susţin că s-au simtit mult mai confortabil decât s-au simţit vreodată în trecut, la tratamentele anterioare.

Cât durează intervenţia?

În funcție de câte implanturi se plasează, intervenția durează în medie între una și două ore.

După ce implantul este inserat în os, se acoperă cu gingie, iar pacientul nu simte nimic în plus în afara firelor de sutură. Un disconfort moderat poate apărea după aproximativ 3 ore, atunci când anestezia locală își încetează efectul.

Urmează perioada de vindecare, aşa numita perioadă de osteointegrare, care este de 3 până la 6 luni, apoi este ataşat bontul protetic. Din acest moment, protezarea prin coroane, punţi sau proteze mai necesită câteva şedinţe, deci câteva zile. Toate aceste etape reprezintă schema clasică de tratament.

În ultimii ani s-au dezvoltat tehnici computerizate atât de analiză a fiecărui pacient cât și de realizarea coroanelor dentare, tehnici care au dus la conceptul de ONE DAY IMPLANT. Aceasta tehnică permite plasarea implantului și a coroanei dentare în aceeași ședință, nefiind necesare alte ședințe sau alte vizite în cabinetul de medicină dentară.

Dinţii susţinuţi de implanturi vor arăta şi vor funcţiona ca dinţii naturali. Acest lucru înseamnă că puteţi mânca şi bea ca de obicei. Protezarea cu ajutorul implanturilor dentare îmbunătăţeşte concret calitatea vieţii.

Persoanele care până atunci erau jenate şi îngrijorate din cauza problemelor sunt întotdeauna copleşite de ceea ce poate să facă noua lor dantură pentru încrederea în sine.

Contraindicaţii pentru inserarea implanturilor dentare:

  • Dependenţa de alcool, tutun;
  • Dependenţa de droguri;
  • Reumatismul articular acut;
  • Deficite imunitare;
  • Bolnavi iradiaţi;
  • Bolnavii cu neoplasme;
  • Afecţiuni psihotice;
  • Igiena deficitară.

Implanturile dentare necesită aceeaşi atenţie şi igienă orală precum dinţii naturali, incluzând atât periajul (corect) – utilizarea unei paste de dinți care să asigure protecție pentru cele mai frecvente probleme dentare.

La fel de importante sunt și controale medicale regulate ( periodicitate – 6 luni).

La o lună de la plasarea lucrării protetice, se realizează un control pentru a evalua starea ţesuturilor şi a implantului dentar, apoi controalele periodice se vor efectua din 3 în 3 luni.

Specialiştii odontologi consideră că, pentru fumători, riscul de infecţie în urma efectuării intervenţiei chirurugicale este mai mare decât la nefumători, iar vindecarea în urma implantului dentar este mai lentă.