Ce este abcesul

Abcesele se pot forma oriunde în organism, ele putând fi localizate la nivelul zonei din jurul unghiilor (panariţii), pe mucoasa gâtului, la nivelul axilelor, pe piele în general, la nivelul ţesutului alveolelor dentare (abces dentar), al ţesutului nervos (creier), ganglionilor limfatici, glandei mamare, ficatului, plămânului.

Share
Amețelile și vertijul

Amețeala este un termen imprecis, folosit de pacient adeseori pentru a descrie senzații variate, iar vertijul senzația falsă de automișcare sau de mișcare în spațiu, dar ambele senzații pot fi însoțite de greață și vărsături sau dificultăți în menținerea echilibrului, în mers sau în ambele.

Share
Alopecia

Alopecia este definită ca pierderea părului, o cauză de îngrijorare crescută pentru pacient, atât din motive cosmetice, cât și psihologice, dar care poate reprezenta, de asemenea, un semn important al unei boli sistemice.

Share
Durerea toracică „chirurgicală”

Durerea toracică se datorează în marea majoritate a cazurilor afecțiunilor medicale, dintre care, angina pectorală și infarctul de miocard se află pe primul loc. Cu toate acestea există și alte afecțiuni manifestate prin durere toracică și care pot beneficia de tratament chirurgical.

Share
Localizarea durerii abdominale acute

Localizarea durerii poate sugera diagnosticul. Deși organele abdominale în majoritate sunt mobile iar durerea poate fi iradiată la distanță, localizarea diverselor forme de durere în regiunile topografice ale abdomenului corespunde în general patologiei organelor din acea regiune și constituie un criteriu de diagnostic.

Share
Caracteristicile durerii abdominale acute

Durerea abdominală acută se poate individualiza după modul în care debutează, brusc sau lent, după intensitatea durerii resimțite și după localizarea acesteia.

Share
Durerea abdominală acută

Durerea abdominală acută este unul dintre simptomele care aduc cel mai frecvent bolnavii la spital. Aproape jumătate din consulturile chirurgicale sunt pentru dureri abdominale.

Share
Îngrijirea sugarului -Termometrizarea

Termometrizarea sugarului e bine să se facă zilnic, înainte de baia de curățenie, cel mai fidel mod de termometrizare fiind cel rectal. Baia se va face zilnic, de preferință seara, înainte de prânzul de ora 21, deoarece are și efect sedativ și copilul va dormi mai bine noaptea.

Share
Examenul dezvoltării psiho-motorii a sugarului

Dezvoltarea psiho-motorie a sugarului se poate aprecia după teste bine stabilite de diverși autori.

Share
Alimentația artificială a sugarului

Alimentația artificială este alimentația sugarului în primele 4 luni de viață cu un alt lapte în afara laptelui matern. Progresele înregistrate în domeniul nutriției sugarului și tehnologiei alimentare au creat posibilitatea adaptării compoziției laptelui praf la capacitatea de digestie și la necesitățile nutriționale alte sugarului.

Share