Profil Medici

dr. Raluca Dragomir – medic primar în chirurgia maxilo-facială

Această ramură chirurgicală se ocupă cu chirurgia fetei și a gâtului: de la piele până la oasele faciale inclusiv.
Este singura specialitate care impune dublă licență, medicina generală și medicina dentară…

Detalii

DR. RALUCA DRAGOMIR

medic specialist în Chirurgia Maxilo-Facială

Această ramură chirurgicală se ocupă cu chirurgia fetei și a gâtului: de la piele până la oasele faciale inclusiv. Este singura specialitate care impune dublă licență, medicina generală și medicina dentară.

 


Sunt Șef Lucrări la UMF Gr. T. Popa, Iași.
În cadrul rezidențiatului am lucrat doi ani
în două spitale universitare din Marea Britanie, perioadă în care am facut parte din echipe
operatorii în intervenții cu grad ridicat de
dificultate. Una dintre cele mai spectaculoase
este cea de feminizare facială pentru
“transgenderi”.În timpul șederii în Marea Britanie am participat la numeroase cursuri de specializare organizate de societăți recunoscute pe plan mondial:
Royal College of Surgeons, London Eastman Dental Institute, Association of Plastic Surgeons of England. Am experiență clinică bogată în
chirurgia cavității orale, traumatismelor faciale
și în patologia infecțioasă.

Practic chirurgia tesuturilor moi faciale (piele, tesut celular subcutanat, chirurgia pleoapelor și a buzelor) prin procedee chirurgicale cosmetice care includ excizia cicatricilor și ale altor formatiuni faciale inestetice, acoperirea cu diverse tipuri de lambouri și grefe, injectări cu acid hyaluronic, toxină botulinică.

Un interes special îl constituie afecțiunile articulației temporo-mandibulare: diagnosticul și tratamentul artrozelor temporomandibulare, leziunilor meniscului articular, mialgiei faciale și durerii faciale atipice prin injectări intraarticulare cu PRP (platelet rich plasma) și alte metode terapeutice.

dr. Alexandra Manolache – medic stomatolog

Doctor Alexandra Manolache a absolvit facultatea de medicina dentarã “Gr. T. Popa” din Iasi în anul 2015 si de atunci misiunea de a reda zambete frumoase si sanatoase a devenit principala sa preocupare…

Detalii

DR. ALEXANDRA MANOLACHE

medic stomatolog

Doctor Alexandra Manolache a absolvit facultatea de medicina dentarã “Gr. T. Popa” din Iasi în anul 2015 si de atunci misiunea de a reda zambete frumoase si sanatoase a devenit principala sa preocupare. Pasiunea pentru endodontie cât si pentru
protetica si estetica dentara s-a concretizat în numeroasele proiecte realizate
in clinica My Doctor, proiecte ce au readus zambetul pe fata multor pacienti.

Orientarea cãtre pacient, simtul responsabilitãtii cât si cunostintele acumulate la diferitele workshop-uri la care a luat parte, recomandã pe dr. Alexandra cãtre orice pacient ce prezintã probleme stomatologice.

prof. dr. Cristian Dragomir – member of Royal Collage of England of Surgeons (FRCS)

Profesorul Cristian Dragomir a fost format la scoala de chirurgie ieseana, specializandu-se ulterior in Anglia (obtinand titlul de Fellow of The Royal Collage of Surgeon of England)…

Detalii

PROF. DR. CRISTIAN DRAGOMIR

medic specialist în Chirurgia Maxilo-Facială

membru al Colegiului Regal al Chirurgilor Angliei ( FRCS )

Competențe: Chirurgie oncologică
Chirurgia esofagului
Chirurgia ficatului și căilor biliare,
Chirurgie laparoscopică
Chirurgie plastică și reconstructivă – chirurgia mâinii.

Profesorul Cristian Dragomir a fost format la scoala de chirurgie ieseana, specializandu-se
ulterior în Anglia (obtinand titlu de Fellow of the Royal College of Surgeon of England),
devenind apoi sef al prestigioasei Clinici de Chirurgie de la Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi.

In cursul anilor a acumulat o experienta bogata atât în chirurgia digestivã
cât si în alte patologii de mare interes.

Profesorul Cristian Dragomir, fost presedinte al Societatii Romane de Chirurgie,
cu cele peste treizeci de mii de operatii realizate in decursul carierei, este una
dintr cele mai distinse personalitãti ale chirurgiei românesti contemporane.

dr. Karina Păruș – medic stomatolog

Medic dentist cu peste 15 ani de experiență în stomatologie generală, master în cariologie și competențe în implantologie orală…

Detalii

DR. KARINA PĂRUȘ

Medic stomatolog

Medic dentist cu peste 15 ani de experientã in stomatologie generalã, master
in cariologie si competente în implantologie orala, este dedicatã în totalitate
pacientilor din clinca noastrã.

Pasionata fiind de cariologie dar si de alte ramuri ale stomatologiei,
doctor Păruș reuseste sã îmbine estetica dentarã cu principiile de baza
ale cariologiei rezultând astfel multe zâmbete pe chipurile pacientilor.

Image module

Chirurgie
maxilo-facială

Proceduri minim invazive
Proceduri minim invazive de întinerire facială
Proceduri estetice
Proceduri chirurgicale estetice
  • Blefaroplastia pleoapei superioare și/sau inferioare
  • Augmentare pomeți/Bărbie
  • Otoplastie
  • Corecția surâsului gingival
  • Corecția buzei superioare (întinerirea zâmbetului)
  • Excizia formațiunilor cutanate/ mucoase
  • Revizie cicatrici
Chirurgia cavității orale
Chirurgie cavității orale/chirurgia maxilo-faciala
  • Chisturi osoase
  • Adiție os în vederea inserării implanturilor dentare/grefe osoase
  • Implanturi dentare
  • Chirurgia sinusurilor maxilare/sinus lift
  • Traumatologie facială (osteosinteza fracturilor de oase faciale)
  • Rezecții apicale
  • Chiuretaje parodontale
  • Regularizări de creastă osoasă (tratament preprotetic)
  • Frenectomii/frenoplastii
  • Sialotomii
  • Biopsii
  • Extracții dinti incluși/ molari de minte
Tratamente nechirurgicale
Tratamente nechirurgicale
Image module

Chirurgie
generală

Cu o experiență de peste 40 de ani în chirurgia generală, Prof. Dr. Cristian Dragomir vă oferă răspunsul la multe din întrebările Dvs. legate de starea de sănătate.

Detalii
Chirurgie generală

CONSULTAȚII PATOLOGIE CHIRURGICALĂ recomandare explorări (analize, explorări imagistice)

Diagnostic clinic – interpretare rezultate explorări, boli chirurgicale ale

  • esofagului
  • stomacului
  • duodenului
  • intestinului subțire
  • colonului și rectului
  • ficatului și căilor biliare
  • pancreasului
  • patologia chirurgicală a mâinii

Indicații și recomandări de tratament .

MICA CHIRURGIE DE AMBULATOR :

  • plăgi recente și supurații superficiale (inclusiv ale mâinii și degetelor)
  • afecțiuni ale pielii și țesutului celular subcutanat (lipoame, chiști sebacei)
Image module

Stomatologie

Stomatologie generală
Stomatologie generală
  • Detartraj ultrasonic+periaj profesional
  • Air flow
  • Fluorizare /arcadă
  • Albire dentară
  • Tratamente leziuni carioase
  • Pulpectomie monoradiculară cu obturație radiculară
  • Pulpectomie cu obturație pluriradiculară
  • Reconstrucție dinte cu pivot
  • Tratament gangrenă
  • Tratament paradontită apicală cu obturație radiculară
  • Coroană compozit total fizionomică
  • Coroană metalo-ceramică total fizionomică
  • Coroană integral ceramică
  • Coroană ceramică total fizionomică pe suport zirconiu
  • Proteză scheletată
  • Proteză acrilică
Implantologie
Implantologie
  • Consultație implantologie (include model de studiu și plan de tratament)
  • Implant dentar Bredent
  • Coroană ceramică total fizionomică pe implant
  • Coroană ceramică total fizionomică pe suport zirconiu
  • Lifting sinusal
  • Anestezie generală prin sedare intra-venoasă/ medic specialist A.T.I.
  • Adiție osoasă
Chirurgie orală
Chirurgie orală
  • Extracție monoradiculară
  • Extracție pluriradiculară
  • Extracție molar minte inclus
  • Rezecție apicală incisiv/canin
  • Rezecție apicală premolar
  • Rezecție apicală molar
  • Regularizare creastă/arcadă
Ortodonție
Ortodonție
  • Consultație ortodonție
  • Amprentare, model de studio, analiză și plan de tratament